Prieteni, ne desparte puțin mai mult de o lună de ediția din 2019 a EBT Finals, găzduită de Baia Mare. A doua echipă care va evolua pe plaja de la munte este CAIPIranhas Beachhandball – reprezentanta feminină a Germaniei  la ediția de 2019 a EBT Finals. Fostă vice-campioană a Germaniei în 2014, CAIPIranhas va participa pentru a treia oară în istorie la Finala Campionatului European de Beach Handball Intercluburi. Surpriza pe care echipa din Erlangen ne-o pregătește este Lucie-Marie Kretzschmar, fiica celebrului Stefan Kretzschmar, campion european, vicecampion mondial și vicecampion olimpic cu naționala Germaniei. Lucie-Marie, în vârstă de doar 18 ani, evoluează pentru HC Leipzig, fosta vicecampioană din Bundesliga, aflată acum însă în liga a treia, din cauza problemelor financiare prin care a trecut.

CAIPIranhas vine însă la Baia Mare fără câteva din componentele obișnuite ale echipei, accidentate. Pe această listă se află și Elisabeth Sumperl, cea care va veni însă la EBT Finals 2019 în calitate de antrenor al echipei.

CAIPIranhas Beachhandball (Germania)
Oraș: Erlangen
Data înființării: 2004
Culorile echipei: verde

Prezențe anterioare și rezultatele la EBT Finals:
Locul 8 – 2016
Locul 5 – 2018

Vice-Campioana Germaniei (2014)
Câștigătoare a Camelot Beachhandball Tournament – 2016

Lotul echipei:
Zofia Fialekova, Sabine Stockhorst, Katharina Blum, Martina Ebersberger, Stefanie Frank, Lisa Heuken, Sulamith Klein, Lucie-Marie Kretzschmar, Cara Reuthal, Lena Klingler
Staff tehnic:
Elisabeth Sumperl (antrenor), Alexandra Kubasta (antrenor), Christina Stockhorst (antrenor)

Jucători reprezentativi:
Sabine Stockhorst – portar și specialist; braț puternic, componentă a echipei TSG Ketsch (indoor)
Cara Reuthal – cea mai tânără componentă a echipei, stângace talentată, componentă a echipei HC Erlangen (indoor)
Lucie-Marie Kretzschmar – componentă nouă a echipei, cu abilități defensive speciale, componentă a echipei HC Leipzig (indoor)

„Echipa noastră pentru EBT Finals 2019 este o nouă combinație între jucătoare cu experiență și jucătoare noi, tinere, deoarece nu avem toate jucătoarele disponibile din cauza accidentărilor. Obiectivul nostru pentru acest turneu este de a forma o echipă bună, să ne distrăm și să ne luptăm pentru un loc cât mai bun.” a declarat Elisabeth Sumperl, antrenor CAIPIranhas Beachhandball

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.